Linkuri utile


Despre casetofon

(generalitati prezentate de un colectionar, nespecialist în electronica; text modificabil)

Aparitia tranzistorului - în anul 1947 (inventat de John Bardeen
May 23, 1908
January 30, 1991, Walter Houser
February 10, 1902
October 13, 1987 si William Shockley
February 13, 1910
August 12, 1989 de la laboratoarele Bell Telephone, New Jersey, SUA) - a reprezentat un moment de rascruce in electronica; cu ajutorul acestei piese minuscule, cu proprietati semiconductoare, care a înlocuit rapid tubul electronic, toate aparatele din domeniul audio-video (si nu numai) şi-au redus dimensiunile (devenind portabile), consumul de curent si si-au marit viteza de lucru de câteva ori; acest eveniment poate fi asemănat cu aparitia 12 ani mai tarziu, a circuitelor integrate, care stau la baza electronicii actuale, si au avut un impact similar, daca nu superior. Un aparat tranzistorizat pe scară largă de la apariţia sa a fost şi casetofonul (cu banda magnetică).

Datorita uşurinţei de a asculta şi a înregistra muzica preferată aproape oriunde si oricând, casetofonul a reprezentat un mijloc de divertisment foarte apreciat (si, implicit, vândut) în lumea întreagă, mai ales in perioada anilor 1970 – 1990. El a înlocuit rapid magnetofoanele si pick-up-urile portabile (de mers “la iarbă verde”), datorita manevrabilităţii sporite (banda magnetică era închisa într-o caseta mica) si duratei sporite, satisfăcătoare, de auditie (60-120 minute/caseta).

Ca în multe alte cazuri, si ideea unui înregistrator audio cu caseta detaşabilă/înlocuibilă a apărut si fost aplicată mai întâi în domeniul militar, în acest caz -începând cu finele celui de-al doilea război mondial, când au fost folosite casete cu fir de oţel. (ex. Cosmos Industries RD 11B
Casetofon militar cu caseta cu fir de otel
1944 -). Ulterior, spionajul razboiului rece a beneficiat de aparate portabile, tranzistorizate (ex. Minifon P55), cu fir de otel, apoi cu banda magnetica. Dupa cercetarile mele, primele casetofoane comerciale, cu tuburi electronice şi fir de oţel au aparut aprox. în 1951 în SUA (ex: Peirce 265B
Peirce 265B
Casetofon cu fir de otel ) si cu banda nemagnetica în Germania (" Tefifon rimul casetofon din lume, varianta a 3-a
Al 2-lea radio-casetofon portabil din lume, varianta a 3-a "), fiind urmate la scurt timp de produsele americane "Dictaphone"
ITC - triplu deck de studio cu caseta tip Fidelipac
cca. 1959 (denumite si “dictafoane” de la firma constructoare "Dictaphone Corp."), ce erau create initial pentru înregistrarea reclamelor cu voce pentru radio, usurând munca comentatorilor; ele foloseau banda de magnetofon în casete/cartuse ("cartridge", "broadcast cart") în diverse variante nestandardizate, relativ mari (cât o carte postala, ex. "Fidelipac"
Caseta fara sfarsit
cca. 1958 ), ce necesitau un motor mare, îngreunând astfel aparatul si facându-l neportabil; la finele anilor ‘50, alte aparate de pionierat au creat si firmele vest-germane "Saba"
Sabamobil TKR 15
Primul radio-casetofon portabil din lume; 1958 si "Minifon Protona"
Minifon Attache
Primul casetofon cu claviatura - 1958; câtiva ani mai tarziu - în 1962-1963 - specialistii firmei olandeze Philips realizeaza ceea ce va deveni cea mai vânduta caseta din lume ( "compact cassette"
Cea mai vanduta caseta din lume
1963 ), de doua ori mai mica decât "cartridge"-ul american (datorita benzii mai subtiri si mai înguste), precum si aparatul ce avea sa fie unanim recunoscut drept primul casetofon din lume: Philips EL 3300
Casetofonul recunoscut drept primul din lume
1963; a fost prezentat publicului pentru prima oara la Târgul International de Radio - Berlin 1963 si lansat pe piata în anul 1964; fiind complet tranzistorizat si putin mai mare decât un buzunar - fiind astfel portabil, impactul a fost major, vânzarile înregistrând cote maxime (milioane de exemplare vândute anual) în perioada 1970 -1986. Discurile de vinil au fost "dublate" si înlocuite treptat de casetele preînregistrate profesional (in 1986 numarul de casete preânregistrate vândute a depasit pe cel al discurilor), pâna la disparitia lor din productia de serie, în jurul anului 1992.
Trebuie precizat ca pe lânga SUA, unde - datorita pietei extinse - s-au utilizat multi ani casete mai mari ( asa numitele “8-track cartdridge”
Caseta cu 4 piste stereo (8-track) - fara sfarsit
1964 sus-mentionate, impuse de firma RCA), si cel mai mare producator german - Grundig - a încercat introducerea unui tip diferit de caseta compacta ( DC International
Caseta DC International
1965 ) cu viteza de derulare putin sporita (5,1 cm/sec fata de 4,75 cm/sec la Philips); publicul a adoptat pâna la urma varianta “Philips”.
Firmele japoneze, în frunte cu Sony, s-au distins prin contributiile esentiale aduse la miniaturizarea casetei (micro-cassette, DAT si micro-DAT) - si implicit a aparatului - precum si la introducerea electronicii digitale în acest domeniu.

In perioada 1950 -1992 au fost realizate si comercializate cel putin 20 tipuri de casete audio, dupa cum urmeaza:

 

In afara acestor tipuri comercializate publicului larg, datorita calitatilor lor (fiabilitate, dimensiuni si costuri reduse, manevrabilitate simpla) casetofoane de diverse marimi au fost utilizate si în alte domenii: tehnica de calcul (pt. stocarea fisierelor mai mici si ), aviatie (înregistratoare de zbor = ‘’cutii negre’’), spionaj (aparate mici pt. înregistari discrete), telefonie (roboti telefonici), medicina (monitoare ECG), jocuri pentru copii, etc. De asemenea, trebuie subliniat şi succesul avut în echiparea autovehiculelor, unde magnetofonul si/sau pickup-ul nu au ajuns niciodata.

Principiul de funcţionare - în cazul audiţiei - se bazează pe trecerea (cu viteza constantă) a unei benzi magnetice preînregistrate prin fata unui cap de redare (o bobina minuscula de fir de cupru înfasurat pe un metal magnetic); în urma acestei acţiuni, ia naştere un curent electric, amplificat si filtrat ulterior ; în cazul înregistrarii, aspectul mecanic este identic, dar din punct de vedere electric, operaţiunea este inversă: semnalul electric extern este imprimat pe banda magnetică cu ajutorul aceluiasi dispozitiv (la aparatele evoluate, exista un cap separat pentru fiecare operatiune: stergere, înregistrare, redare). Construcţia mecanică permite căutarea melodiilor, derularea rapidă a benzii, pauza instantanee, ascultare continua, s.a. (vezi variantele constructive din colecţie) .

 Tehnica sa a progresat constant, calitatea audiţiei (cel mai comun indicator al acesteia fiind gama / marja de frecvente redate) ajungând în multe cazuri egală sau superioara multor magnetofoane de uz general. Apariţia compact discului audio în anul 1982 – realizat în principal tot de firma Philips (tip CD 100
Philips CD100 - primul CD player, 1982
), dar şi cu o contribuţie minoră a firmei Sony, a reprezentat alt moment de referinţă în tehnica audio, datorită saltului calitativ al audiţiei (discul video cu laser = predecesorul actualului DVD, fusese lansat în 1978, tot de firma Philips); treptat, tehnica digitală a pătruns şi în zona casetofonului, calitatea sunetului fiind similară cu a CD-ului si permiţând accesul aleatoriu automat al melodiilor (vezi casetofoanele DAT-Sony
Sony DTC-690 = DAT recorder
Japonia, 1991   si DCC-Philips
Philips DCC 300
Olanda, 1993 ).

Cele mai importante firme constructoare: Philips (Olanda, incluzând şi mărcile Aristona, Erres, Magnavox), Sony,  Matsushita (cu mărcile National, Panasonic,  Technics), Sharp, Nakamichi, Pioneer, Akai, Teac, Otari (Japonia), Grundig, Telefunken, ITT, Blaupunkt, Uher (Germania), General Electric, RCA, Dictaphone, Northern Electric (SUA), Studer-Revox (Elvetia); acestea au dezvoltat toate tipurile de casetofoane, pâna la tehnica integral digitală de astăzi, care depaseste posibilităţile casetofonului. In România, primul casetofon (tip Star MC 12) a fost produs în jurul anului 1975, sub licenta (si cu piesele) firmei Unitra - Polonia, la uzina "Electronica" Bucuresti; modele ulterioare au fost realizate si la uzinele ’’Electronica Industriala’’-Bucuresti, "Tehnoton"-Iasi si "Electromures" - Tîrgu Mures, pâna în jurul anului 1994, ultimul model fiind Thomas NL 1128
Ultimul casetofon romanesc, fabricat la Electronica-Bucureşti.

Casetofonul s-a menţinut in fabricaţia de masă (si pe piata) ca aparat individual pâna în jurul anului 1996, când concurenta compact-discului a determinat realizarea pe scara larga a unor aparate portabile combinate (radio, casetofon, CD); dupa aceasta data, interesul fata de acest aparat a descrescut constant, iar in jurul anului 2006 principalii sai dezvoltatori si constructori mondiali (Philips, Sony, Panasonic) au renuntat la elaborarea unor modele noi, nici chiar în combinatie cu alte aparate; el a fost înlocuit de compact disc player si de varianta extinsa a acestuia – MP 3 (acesta poate stoca cca. 3-7 ore de muzica), marimea aparatelor fiind determinata uneori doar de posibilitatea de a le comanda cu un deget!

Tony S.
Martie 2010

Bibliografie:

  • Wikipedia - "Sound recording"
  • Herbert Juettemann - Das Tefifon